miercuri, februarie 28

Baia de seară - conectare, deconectare, reconectare

Probabil cel mai așteptat moment al zilei pentru copii este baia de seară. Poți vedea încântarea din ochii lor care strălucesc la gândul unei noi aventuri cu personaje reale sau inventate, roluri transpuse unor mașinuțe sau piese de lego.

Același moment pentru mama sau tata poate arăta ușor diferit. Fie te lași purtat de firea ta jucăușă și te alături copilului/copiilor , fie te uiți la mormanul de jucării care trebuiesc adunate ( și preferi să o faci acum decât să mai amâni până iese copilul din baie să o faceți împreună ), fie iți aduci aminte că nu ai pregătit nimic pentru a doua zi și te duci către bucătărie în speranța că îți vine o idee rapidă și salvatoare.

Între timp, răzbat de dincolo de ușă sunetele personajelor întruchipate si te bucuri că ai un răgaz de câteva minute. Îți faci treaba în liniște și te bucuri
Sursă foto: Google Free Images
pentru felul sincer în care copilul/copiii își exprimă entuziasmul.

Și apoi, vine momentul în care te auzi strigat și deschizi cu elan ușa de la baie. Acum îți dorești să fi avut mai mult timp la dispoziție pentru a intra cu totul în starea potrivită de zen când în fața ochilor se desfășoară următoarea imagine: acolo unde odată fusese covorul din baie este ceva ce se poate numi o cârpă de șters apa pentru că este îmbibată în apă, mobila din baie este plină de stropi ca după o ploaie caldă de vară iar tu începi sa faci toate exercițiile pe care le-ai învățat la cursurile de parenting: numeri si respiri adânc din abdomen, încerci să îți imaginezi că baia ta este de fapt o plajă cu nisip cald care îți îmbracă picioarele sau te crezi într-o pădure tropicală.

Câteodată toate lucrurile pe care le-ai învățat pot fi accesate ușor de cortexul prefrontal ( parte a creierului care este responsabilă de atenție, judecată, planificare, controlul impulsurilor și memoria pe termen scurt ), însă alteori sistemul limbic ( parte  a creierului responsabilă de emoții ) preia conducerea și atunci este posibil să îți scape câte o dojană la adresa mult iubitului tău pui.

După ce trece valul de emoții începi să simți vina care te cuprinde și este posibil ( acum că emoțiile au trecut ) să vezi că de fapt toată apa din baie s-a evaporat și totul este așa cum ne-am fi  așteptat noi să fie. Atunci când avem anumite așteptări, de cele mai multe ori este posibil ca acestea să nu fie împlinite, fapt care duce la frustrare si o ușoară anxietate. Aflându-ne în această stare de spirit este ușor să alunecăm către un comportament mai puțin plăcut.

Însă cât de minunați sunt copiii noștri și ce frumos știu să ne arate că s-au simțit răniți și ne roagă prin joc să îi ajutăm să se vindece. Astfel un posibil scenariu de joc pentru scena descrisă mai sus ar putea fi: te roagă copilul să închizi ochii, simți pupicul pe care ți-l dă pe nas și apoi te roagă să ridici tonul la el, timp în care se prăpădește de râs. Ridici tonul cu o tonalitate teatrală și urmărești firul râsetelor până când îți spune să vă opriți. Atât de simplu poate fi, dar atât de vindecător.

Copiii știu ce să facă pentru a-și vindeca rănile, este nevoie doar să fim atenți la semnalele pe care ni le transmit ( uneori pot fi clare, alteori mai puțin ). Întotdeauna după momente mai puțin plăcute dați-vă voie să râdeți de acea situație și tensiunea va dispărea.













vineri, noiembrie 24

Dulciurile - plăcere sau frustrare!

Recunosc momentul în care frustrarea începe să ia cote alarmante. Atunci când vine vorba despre dulciuri , sistemul limbic trece pe modul alarmă.

Sistemul limbic este centrul nostru socio - emoțional, responsabil de emoții, de sentimentul de siguranță, de semnalele non-verbale și memoria pe termen lung. Sistemul limbic poate ține sub control acele amintiri care conțin dureri nerostite, atunci când ne simțim încrezători și conectați cu cei din jur. Când suntem în situația care ne restimulează emoții/trăiri din copilărie, avem de fapt senzația că nu știm ce e cu noi, nu ne aducem aminte de nimic. Știm doar că ne simțim incomfortabil. Avem impresia că cineva are ceva cu noi, și este din vina lui/ei.

De câte ori de-a lungul vieții am auzit oare că dulcele nu este bun în cantități prea mari? Să fie oare, de câteva sute sau mii de ori? Nu știu, însâ știu sigur că îmi plac. Și pentru că am auzit lucrurile acestea la nesfârșit, pentru că îmi plac atât de tare, atunci când vine vorba ca băiatul meu să le mănânce intru în panică. Ba mi se pare că a mâncat prea multe în ultimul timp, ba îmi și imaginez că va intra pe loc într-o stare de agitație de la atâta zahăr ( chiar dacă este vorba de pâine cu unt și miere sau plăcintă făcută in casă ! ).

Baiatul pofticios ( free images )
Și simt încet cum frustrarea crește și, parcă fără voie tonul vocii devine ușor precipitat, ba chiar pițigăiat pe alocuri. Cum aș putea să ies din starea de asediu fără să induc această luptă în subconștientul copilului meu?

Primul pas ar fi să vorbesc despre ceea ce simt eu în legătură cu propria-mi dorință de dulciuri în Listening Partnership ( parteneriatul în ascultare ) despre care am vorbit puțin aici. O dată ce voi discuta despre acest lucru voi căpăta o înțelegere profundă a ceea ce sunt eu în raport cu ele. Deși creierul va căuta să recreeze senzația de plăcere ( știu fiind faptul că atunci când mâncăm dulce se eliberează dopamină care ne dă acea senzație de plăcere ), eu pot alege când și cât  anume pot mânca. 

De asemenea, în Listening Partnership pot vorbi și despre senzația de frustrare care apare atunci când copilul îmi cere în fiecare zi dulce. Mă pot gândi cum era pentru mine atunci când eram copil si ceream dulciuri adulților din viața mea. Știu că îmi cere pentru că, probabil creierul lui a trecut în starea de ”vreau plăcere și vreau acum!”. Apoi aleg să pun limite blânde atunci când situația o cere în loc de a începe dialogul interior.

Vacanța de vară a fost despre înghețată. Mai este puțin și vine vacanța de iarnă. Când spun vacanța de iarnă mă gândesc la brad și la dulciurile de sub brad. De la Moș Nicolae până la Moș Crăciun copiii vor fi asaltați de vitrine pline cu dulciuri.

Să povestiți cu cineva drag despre ce înseamnă pentru voi această perioadă și cum puteți veni în ajutorul puilor voștri atunci când vor cere mai mult decât v-ați propus să le oferiți.


miercuri, noiembrie 8

Curs "Totul despre plans si crize de furie!"

Cu totii ne dorim sa crestem copii fericiti care sa ajunga adulti sanatosi si din punct de vedere emotional, nu numai fizic.

Cursul se adreseaza parintilor, educatorilor, profesorilor, bonelor si bunicilor.

Acest curs este pentru tine daca:

- iti doresti sa intelegi din punct de vedere stiintific cum apare plansul si criza de furie;
- iti doresti sa inveti instrumente practice prin care sa iti ajuti copilul sa isi creasca rezilienta in fata adversitatilor;
- iti doresti sa faci parte dintr-un grup ce pune accentul pe confidentialitate si bunatatea fiecarui membru;
- iti doresti sa stii cum poti crea o relatie speciala cu copilul tau care il va face sa fii tu prima persoana la care vine atunci cand intampina greutati;
- iti doresti sa stii cum sa ai grija de tine si cum sa intelegi emotiile care apar pe parcursul unei zile din viata de parinte.

Unui copil ii este teama atunci cand circumstantele pe care nu le poate controla sau intelege ii zguduie sentimentul fragil de siguranta.
Ca urmare, atunci cand copiilor le este frica devin inflexibili, incapatanati, agresivi sau timizi. Un copil speriat – lucru valabil pentru toti oamenii, de toate varstele, care simt teama – este cuprins de emotie. Se simte amenintat, indiferent ca este vorba de un pericol real sau nu. Reactiile primare sunt: lupta, fugi sau ingheata.
Atunci cand sunt cuprinsi de frica, copiii nu pot gandi. Ei reactioneaza instinctiv fiind ghidati de nevoile corpului de a ramane in siguranta. Situatiile in care frica s-a instalat il fac pe copil sa se simta neputincios. Mai mereu, copilul alege sa isi elibereze fricile intr-un mediu sigur folosind un pretext care este comun si lipsit de importanta. Iar noi, cei care ii avem in grija, adesea ne intrebam: “Ce l-o fi apucat acum, asa, din senin?”

Fricile copiilor nostri pot fi coplesitoare pentru noi. Si stim ca fiecare copil vine in viata parintilor lui si apasa cele mai dureroase butoane. Asadar, este important sa ne constientizam propriile frici si sa povestim despre ele cu cineva drag care sa ne ofere sentimentul de siguranta pentru a le putea elibera.
Vindecandu-ne propriile frici le oferim copiilor nostri sentimentul ca lumea este un loc sigur in care putem creste si ne putem dezvolta. Astfel, ne recastigam increderea in propriile abilitati si le aratam ca suntem increzatori in ei.
Lawrence J. Cohen spune : “Faceti lucruri de care va este teama, distractive si sigure in fiecare zi!”


Pentru inscrieri accesati aici.

Va astept cu drag!

vineri, octombrie 6

Lectura ne ajuta sa ne conectam cu copiii

Sunt oameni extraordinari cu care viata te pune fata in fata, alaturi de care te prinzi in discutii despre idei in care crezi si iti doresti ca timpul sa se expandeze. Momentele acelea sunt nepretuite, imi hranesc spiritul si imi ofera speranta ca ne straduim sa pregatim o generatie de oameni blanzi care simt inainte de a face.

Saptamana trecuta a fost una care a adus noi constientizari. Am avut oportunitatea de a discuta cu Dl.Thomas Dowd, psiholog cu peste 40 de ani de experienta, actualmente presedinte al Consiliului American al Psihologiei comportamentale si cognitive si presedinte al Diviziei 30 ( Hipnoza Psihologica ) in cadrul Asociatiei Psihologice din America, in cadrul evenimentului Under Hypnosis. 

Unul dintre scopurile mele ca educator parental este de a crea acel sentiment de siguranta in care parintii sa isi simta propriile emotii. Asa cum spunea si Dl. Thomas Dowd, este nevoie sa stam fata in fata cu propriile frici pentru a ne putea vindeca. Tocmai aceasta munca imensa si acest curaj de a ne infrunta propriile limitari stau la baza dorintei noastre de a fi parinti mai buni pentru copiii nostri.

Sursa foto: Google Free Images
Cu totii ne dorim sa crestem copii fericiti care sa ajunga adulti sanatosi si din punct de vedere emotional, nu numai fizic. Conectarea este punctul de temelie pentru a realiza acest lucru. Lectura reprezinta o parte activa de conectare intre mine si baiatul meu inca din primele luni de viata. Statul in pat unul langa celalalt, discutiile pe marginea imaginilor, deschiderea unei lumi noi cu fiecare poveste sunt momentele pe care le pretuim cel mai mult. Chiar daca pe parcursul zilei sunt perioade in care nu am simtit acea conectare profunda, odata cu venirea momentului de lectura ne cuibarim, ne privim in ochi si incepem acest carusel al emotiilor personajelor, emotiilor noastre, culminand cu imbratisari si pupici de obraji inmiresmati.

Joi, 28 Septembrie, am avut bucuria de a ma afla printre carti valoroase, zambete de copil si manute exploratoare. Pentru ca abordarea "Parenting by Connection" are la baza conectarea mi s-a parut firesc sa vorbesc cu parintii intr-un cadru atat de primitor, de cald cum este biblioteca "Ce le citim copiilor". 

In cadrul intalnirii noastre am povestit despre limite in relatia parinte-copil si ne-am bucurat de lectura " Alfie gives a hand" a autoarei Shirley Hughes. Copilasii, unii inghesuiti in bratele parintilor, altii rasfoind carti ridicau din cand in cand privirea plina de curiozitate si cautau sa patrunda sensul povestii. Mi-a placut tare mult aceasta poveste in care personajele ar fi putut fi cu usurinta  proprii nostri copii. O zi de nastere cu invitati acasa la sarbatorit. Mame care ofereau explicatii si ghidau copiii intr-o maniera blanda, copii cu comportamente mai mult sau mai putin potrivite. Gazda care, simtind presiunea sociala, incerca sa faca fata propriilor emotii; mama care punea limite incercand sa ii ajute pe toti copiii sa se integreze; baietelul care, desi venise cu un obiect de atasament, a fost indeajuns de curajos sa il puna deoparte pentru a putea fi alaturi unui alt copil care incepuse sa planga. Toate aceste interactiuni sociale, puse pe hartie intr-un mod atat de natural, dar care ne-a oferit atat de multe ocazii de a le explica copiilor o paleta intreaga de emotii sunt adevarata hrana pentru sufletul celor mici.

Ii putem ajuta pe copiii nostri prin oferirea acestui cadru plin de siguranta si iubire in care sa ne conectam cu trairile lor prin intermediul povestilor.

Ma bucur cu recunostinta pentru toate aceste momente incarcate cu dragoste de oameni si de povesti.

joi, octombrie 5

Mami, mi-e teama de monstri!

De cate ori vi s-a intamplat sa va luati copilul de la gradinita si sa il vedeti obosit, apatic sau poate prea energic? Sa ii vedeti privirea si sa va dati seama ca ceva nu a mers bine in acea zi?

In acea dupa-amiaza au stat tacuti in masina pe drumul inspre casa. Se intorceau de la gradinita. Mama astepta sa ajunga acasa pentru a putea sa se conecteze cu baiatul asa ca pe masina se abtinu sa il intrebe ce fel de zi a avut. Incercase alta data sa afle si se lovise de "am uitat". Dar ea stia ca dupa ce ajung acasa si incep sa se priveasca, sa se imbratiseze, sa manance impreuna, baietelul ii povestea despre ziua lui.

In timp ce mancau baiatul incepu sa suspine si ii spuse mamei printre lacrimi ca un coleg i-a mancat pachetelul. Aceasta i-a spus ca ii pare tare rau pentru ce s-a intamplat si ca este sigura ca el si-ar fi dorit sa il poata manca. S-au mai prelins cateva lacrimi apoi a terminat de mancat si a anuntat-o pe  mama ca vrea sa faca artificii ( o activitate pe care o facusera cu cateva zile in urma ).

Insa mama se simtea prea obosita si i-a propus sa se aseze impreuna sa picteze. Acesta a fost de acord. Au inceput sa picteze si, la un moment dat baiatul tare incantat ii oferi mamei o pensula. Aceasta o lua, o uda, apoi puse culoare. Baiatul dintr-o data s-a intristat, a fugit de la masa pe canapea, s-a ghemuit si a oftat prelung. Mama i s-a alaturat si fara sa il intrebe nimic l-a anuntat ca este acolo pentru el. Insa baiatul a inceput sa o loveasca cu picioarele. Ea a oprit piciorul si a incercat sa il imbratiseze. Dintr-o data baiatul nu a mai lovit, insa i-a propus mamei un joc, "nu ma poti darama". Il jucasera de multe ori ( este un joc de putere pe care copiii il joaca atunci cand vor sa capete mai multa incredere in fortele proprii ). 
Sursa: Google ( Free Images )

- Joc sa fie! a spus mama. 
- Sunt sigura ca nu ma poti darama!
Baiatul se napusti cu toata forta si o dobora. 
- Vai, nu pot sa cred! Cum ai reusit, tu, un baietel, sa ma dobori?
Inca o data baiatul isi lua avant si o dobora.
- Nu pot sa cred! Baiatul asta este foarte puternic! Dar, gata, s-a terminat. De data asta , sigur, nu ma poti darama.
- Inca o data fu randul baiatului sa o doboare. Radea si radea cu fiecare cadere teatrala a mamei sale.

Pe cand se jucau ei asa, baiatul se opreste si ii spune mamei aproape in soapta.

- Hei, ia uite, au venit monstrii!
- Ce vrei sa le facem?
- Hai sa aruncam cu perne in ei!
- Hai!

Si au tot aruncat cu perne si au incercat sa ii goneasca dar acestia tot insistau sa ramana.  Ca era tare bine in casa asta unde se rade asa de mult. Pana ce, mamei ii vine ideea sa ia cotorul unei role de hartie, sa o inchida la un capat si l-a rugat pe baiat sa ii spuna pe unde sunt monstrii pentru a-i baga pe toti in tub. Curajos baiatul i-a indicat toate locurile din casa unde se aflau monstrii iar mamica dibace i-a prins pe toti in tub si apoi la indicatiile primite i-a aruncat pe geam ( a scos tubul pe pervaz afara). Apoi au urmarit cum monstrii fiorosi ies din tub si se urca pe nori, disparand o data cu acestia.

Era tare bucuros baiatul acum ca reusise sa scape de monstri. Ii veni o alta idee. Vroia sa o loveasca pe mama cu ceva. Aceasta vazand intentia i-a propus sa ia un balon. Cu toata puterea s-a indreptat si a inceput sa o lovesca cu balonul. Vaaai ce speriata mai era mama ca nu stia cine e acela care o tot loveste si il ruga pe baietel sa o apere. Cand o atingea balonul aceasta incepea sa il certe si sa-i spuna sa o lase in pace. Rasetele care au urmat si lupta mamei il ajutau pe baiat sa scoata toata tensiunea acumulata peste zi.

Pe durata unei ore de joaca baiatul a putut sa descarce mai intai frustrarea legata de faptul ca nu a putut sa isi manance pachetul. Dand deoparte aceasta frustrare au inceput sa iasa la iveala si alte emotii pe care incerca sa le vindece: aceea de a fi cateodata mai putin puternic decat altii ( a gasit jocul potrivit pentru a-si consolida increderea in sine ) si teama de monstri.

De cele mai multe ori fiind prinsi intr-un anumit ritm, atenti sa bifam cat mai multe sarcini ne este greu sa intelegem de unde vin anumite comportamente. Intrand in lumea copilului prin joc il vei ajuta sa isi consolideze increderea in tine si sa isi deschida sufletul in fata ta.




marți, septembrie 5

O zi obisnuita. O mama obisnuita. Un copil obisnuit

In ultimul timp copilul obisnuit despre care va povestesc nu mai dorea sa doarma la pranz.

Insa, in acea zi obisnuita mama tare s-ar fi bucurat sa se cufunde in cateva minute de liniste. Cu toate acestea copilul avea alte planuri. Pe cand mama statea intinsa, intr-o toropeala placuta, acesta incepuse sa cante, sa se joace cu masinute, ca mai apoi sa se rostogoleasca peste capul mamei si sa-i ceara sa se "dambaleasca". Mamei ii placea tare mult cand auzea cuvantul acela plin de atata semnificatie pentru ei. Era cuvantul pe care il foloseau atunci cand vroiau sa se harjoneasca. Tare incantat era copilul atunci cand se "lupta" cu mama sa. Dar iata ca mama obisnuita vroia de aceasta data doar liniste, vroia ca totul in jur sa se transforme in tacere si sa simta doar ritmul propriei respiratii.

Sursa foto: Google Free Images
 Dintr-o data mama obisnuita, pe jumatate aflata intr-o lume numai de ea stiuta, i-a propus copilului obisnuit sa se duca in camera alaturata pentru a se juca. El simtea ca mama nu mai este acolo pentru el si incepuse in felul lui obisnuit sa o faca sa revina la starea de joaca.

Relatia lor asemanatoare unui dans, trecea acum prin pasi de passo doble, urmand apoi un tango si terminand suav in pasi de vals.

Mama obisnuita ii oferi copilului obisnuit reasigurarea de care avea nevoie. Se privira indelung, copilul sarutandu-i parul matasos si se lasa cuprins de imbratisarea plina de caldura.

Este in regula pentru mama obisnuita sa isi daruiasca pauze. Astfel, va primi cu iubire tot ceea ce vine la ea si va darui cu iubire mai departe.

miercuri, iulie 26

A venit vacanta!

Copiii stiu sa se bucure de vacanta. Insa, pentru parinti, vacanta copiilor inseamna de cele mai multe ori o incarcatura emotionala mai mare, solicitari mai multe si, in general, mai multa presiune.

Ca o regula nescrisa, copiii simt momentele tensionate ale parintilor si fiindca nu beneficiaza de toata atentia lor apar primele semne de deconectare. Fie incep sa aiba cerinte exagerate, fie lovesc sau, pur si simplu, nu reusesc sa isi concentreze atentia asupra unei activitati.

Chiar si atunci cand copiii si parintii sunt impreuna la mare,la munte, la bunici si exista asteptarea ca totul sa mearga bine, apar momente dificil de gestionat.

Copiii au nevoi simple                                                                    
Sursa foto: Google ( free images )


Poate fi vorba despre cateva minute de imbratisari sau chiar o bataie cu perne primul lucru dupa ce v-ati trezit. Pe parcursul zilei este nevoie de mici sesiuni de contact vizual si de cateva bai de atentie 100% pentru copil. De preferat ar fi ca atunci cand sunteti impreuna cu copilul sa va puneti deoparte telefoanele pentru a va putea concentra doar asupra lui.

Renuntati la asteptari

Stiu, e dificil. De cele mai multe ori copilul trebuie cumva sa faca fata cerintelor din agenda noastra. Sa nu se murdareasca cand se joaca ( amuzant, nu-i asa? ), sa nu fie zgomotosi ( ne strica zen-ul de vacanta) sau multe alte situatii care ii deranjeaza pe adulti.

Dar, stati putin, sunt doar copii! Iar atunci cand sunt alaturi de noi vor sa ne arate cu toata fiinta lor cat de multa bucurie au in a trai.

Ce-ar fi daca, in schimb, ne-am alatura lor si ne-am distra. Nu, asta nu inseamna sa renuntam complet la limite, ci doar atat cat este necesar sa simta ca suntem in aceeasi tabara cu ei. Controlul nu este binevenit in nici un tip de relatie si, cu atat mai putin in relatia dintre parinti si copii. Controlul face ca atunci cand vor mai creste sa gaseasca noi modalitati de a se ascunde de noi.


Judecata celor din jur

Aflandu-ne in mijlocul furtunilor emotionale cateodata apar acele sageti usturatoare, privirile celor din jur si tot ce ne-am dori ar fi sa nu fim noi in acea situatie. Toti parintii au tendinta sa se judece prea aspru, sa creada despre ei ca nu sunt suficient de buni atunci cand copiii lor nu corespund normelor sociale. Insa, aceasta tendinta a societatii de a marginaliza copiii aflati in vindecarea ranilor emotionale nu face decat sa adanceasca sentimentul de izolare pe care il simt parintii.

Dragi parinti minunati, prima si cea mai importanta grija a voastra este siguranta emotionala a copilului vostru. Adultii din jur au propriile rani care striga dupa ajutor. Faceti o treaba minunata atunci cand va ingrijiti ca sufletul mic de langa voi sa simta siguranta si acceptarea voastra.

Atunci se vor simti scaldati in atentia voastra si, incetul cu incetul vor disparea momentele tensionate.

Centura de siguranta a parintilor 

Desigur, sunt momente cand si cel mai calm parinte simte nevoia unei pauze de reconectare cu sine. Atunci cand simtiti ca nu puteti acorda toata atentia copiilor, cand mintea pare sa fie preocupata sau sunteti prea obositi, luati o pauza.

Puteti bea un ceai, faceti o plimbare scurta, cititi un pasaj motivational sau orice altceva care sa va schimbe dispozitia. Atunci cand avem grija de propriile nevoi le facem cel mai mare dar copiilor nostri. Tensiunea va disparea si ne vom putea privi copiii ca pe fiintele bune si frumoase ce sunt.

Haideti sa ne bucuram impreuna cu ei si sa le oferim doar indrumarea noastra. Legatura puternica bazata pe incredere este cea mai buna premisa pentru a reusi sa isi consolideze stima de sine.